La 20 noiembrie 2017 Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Belarus a avut o intrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Belarus, în contextul celebrării aniversării a 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Belarus.
În cadrul întrevederii, oficialii au realizat un schimb de opinii cu privire la situația curentă și perspectivele privind cooperarea bilaterală dintre cele două state. În special a fost înalt apreciată evoluția pozitivă a dialogului politic și dinamizarea relațiilor moldo-belaruse atât la nivel central, cât și regional.
De asemenea, au fost discutate o gamă largă de chestiuni de cooperare bilaterală, inclusiv în domeniul economic, precum și agenda evenimentelor bilaterale planificate pentru următoarea perioadă.